Pagina principală / Prezentare

Prezentare

Condimentele produse de Univer evocă un trecut de peste 65 de ani, perioadă în care în permanenţă am dezvoltat produsele şi am creat altele noi. Aceste produse cuprind specificul bucătăriei tradiţionale maghiare (Pastă de ardei - Piros Arany, Cremă Gulaş), precum şi specificul bucătăriilor altor popoare. Datorită controlului calităţii permanente circulaţia produselor noastre are o creştere dinamică şi pe pieţele străine.

În România produsele Univer se comercializează din anul 1992, odată cu înființarea societaţii B Lucullus SRL. Primele utilaje de îmbuteliat la Baia Mare, sediul social al SC B Lucullus SRL, apar în 1994.

Un moment extrem de important în viaţa produselor cu marca UNIVER îl reprezintă înființarea societăţii UNIVER PRODUCT RO SRL în anul 2000, an din care UNIVER începe cu adevărat să cucerească piaţa românească.

Începând cu anul 2010. - odată cu fuziunea dintre cele două societăţi - activitatea este continuată sub noua denumire atribuită entității absorbante: UNIVER PRODUCT - care devine astfel subsidiara directă a concernului maghiar în România.

Actualmente UNIVER PRODUCT SRL are sediul social la Baia Mare, str. M. Eminescu nr. 36A şi dispune:

  • de o echipă de reprezentanţi teritorali în toata ţara în continuă dezvoltare şi perfecţionare, alcătuită din tineri dinamici
  • de o reţea de distribuţie care reuşeşte să onoreze comenzi venite de pe întregul teritoriu al ţării, din cele două depozite din Cluj Napoca şi Bucuresti

Cea mai reprezentativă categorie de produse este cea pe bază de ardei: "Piros Arany, ERŐS PISTA, Gulyáskrém. Cu toate acestea, în România dintre produsele noastre cele mai cunoscute şi vândute sunt: maioneza, muştarul,ketchupul UNIVER şi sosul de usturoi UNIVER.

Considerăm că suntem la început, prin calitatea munciişi a produselor noastre sperăm să cucerim din ce în ce mai mulţi consumatori, astfel încât să ajungem să fim primii şi pe piaţa din România.



Condiţiile de utilizare | Concurs "Reteta Univer" ©2015 Univer Zrt., Toate drepturile rezervate
Accesul la platforma online de solutionare a diferendelor - adoptată în baza Ordinului Comisiei Europene Nr.524/2013/EU
http://ec.europa.eu/consumers/odr/